Despre autor:

Mă numesc Vasilan Pavel Mihai, am 22 de ani şi locuiesc în Drobeta Turnu Severin. Domeniile mele de activitate se învârt în jurul blogului. Psihologie, IT, Marketing şi Antreprenoriat.

author
Se afișează postările cu eticheta Dezvoltare Personala. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dezvoltare Personala. Afișați toate postările

Dorește, Muncește, Realizează, Împărtășește - Îndeplinește-ți visul!

0 Comentarii
doreste munceste realizeaza impartaseste cum ne indeplinim visul dezvoltare personala

În ultima perioada am fost prins în foarte multe proiecte, iar activitatea mea a scăzut, dar vă asigur că sunt la curent cu tot ceea ce se întâmplă în jurul meu sau pe blog. Am primit un email foarte interesant de la voi și m-am gândit să îl dezbat. Eu văd rețeta succesului ca pe un proces relativ simplist, care implică acțiuni complexe zilnice, având un deadline care poate fi sau nu influențat de către tine. 

Îndeplinește-ți visul


doreste munceste realizeaza impartaseste cum ne indeplinim visul dezvoltare personala
Dorește.


Gândește-te la ceea ce vrei. Imaginează-ți cum ar fi să ai deja totul. Hrănește-ți ambiția și motivația cu vise. Asumă-ți condiția actuală și dorește-ți mai mult. Zilnic trebuie să ai visul pe retină, să ți-l dorești din tot sufletul, să hrănești "monstrul" din tine cu vise.

doreste munceste realizeaza impartaseste cum ne indeplinim visul dezvoltare personala
Muncește. 

Acum că știi ceea ce dorești, află ceea ce trebuie să faci ca să ajungi acolo. Ieși din zona de confort, muncește, implică-te în orice acțiune care ți-ar putea îndeplini visul. Muncește din greu. Ziua să treacă doar dacă te-ai mai apropiat de vis. Nu da înapoi și nu stagna.




doreste munceste realizeaza impartaseste cum ne indeplinim visul dezvoltare personala
Realizează.

Fie ți-ai îndeplinit visul, fie ești pe punctul de a-l îndeplini. Ce ai învățat din această experiență? Pregătește-ți strategia pentru următorul sau următoarele vise.

doreste munceste realizeaza impartaseste cum ne indeplinim visul dezvoltare personalaÎmpărtășește. 


Împărtășește bunul tău și cu apropiații tăi. Sprijină și alte persoane. Oferă-le experiența ta.



Marian, sper că ți-am răspuns la întrebare. Visele se pot îndeplini. S-a dovedit acest lucru. Întrebarea este, tu de când începi să ți-l îndeplinești?


Respect!
Citeşte mai mult>>>

Fii recunoscător pentru ceea ce ai!

0 Comentarii
fii recunoscator pentru ceea ce ai

Nu mulți se mulțumesc cu ceea ce au și luptă pentru o viață mult mai bună, însă sunt unii care-și disprețuiesc deja viața pe care o au, văzând că alții sunt mult mai sus pe scara socială. Este o diferență uriașă între cele două cazuri, iar din păcate, lumea din ziua de azi se axează mai mult pe a doua variantă. Fiecare dintre noi ne dorim să urcăm pe o scară socială mai mare, dar în momentul în care alegi să îți disprețuiești ceea ce ai în prezent și să îți dezvolți o oarecare "ură" față de cei care au urcat pe scara socială, îți vei pierde motivația și vei înlocui gândirea pozitivă cu cea negativă.



Dacă nu ești mulțumit cu ceea ce ai, nu vei fi capabil să te bucuri pentru ceea ce îți dorești să ai. Am făcut un experiment cu fratele meu. I-am spus că vreau să-i dau bani și i-am întins o bancnota de 1 leu. Așteptându-se la mai mult, mi-a refuzat bancnota de 1 leu, motivând că n-are ce să facă cu ei. În loc să te bucuri și de acel 1 leu și să-l consumi inteligent, unele persoane preferă să se lipsească fie și de acea suma de bani. Am avut o întoarcere în trecut, undeva prin liceu, unde rareori primeam bani la școală, iar atunci când primeam, ieșeam prin parc și încercam să împart un suc sau o pungă de chips cu un coleg de bancă.

Fii recunoscător pentru ceea ce ai. Dorește-ți mai mult, muncește mai mult și oferă mai mult persoanelor din jurul tău. Doar așa vei putea urca pe scara socială.



Citeşte mai mult>>>

Cum putem manipula o persoană?

1 comentariu
tehnici de manipulare cum manipulam o persoana

În urma unor cercetări și ale unor experiențe personale, am ajuns la concluzia că uneltele primare folosite în manipulare sunt cele legate de insticte primare. Ne naștem cu aceste insticte pe care le dezvoltăm pe parcursul vieții noastre. Instinctele sunt împărțite în două categorii, thanatos și eros. Cele mai mari manipulări se bazează pe aceste două categorii de insticte. Probabil cel mai exploatat instict primar este frica, mai ales dacă este urmată de presiuni mari. Dacă nu ai o structură morală puternică, atunci ești mai ușor de manipulat. Coeficientul de inteligență, nivelul de prejudecată și efectul de turmă sunt și ele unelte importante în procesul de manipulare. 

Tehnici de manipulare


tehnici de manipulare cum putem manipula o persoana
Spre exemplu, să zicem că îți găsești prietena în club și dintr-o dată începi să urli și să o bruschezi. Ce se va întâmpla? Se va activa prejudecata, iar toți din club te vor crede un nesimțit și vor interveni fără a știi care este adevărata poveste. Ei doar își formează o părere despre tine pe moment (la prima vedere). Să zicem că ea ți-a furat portofelul cu câteva minute înainte. Crezi că va conta? Nu. Rezultatul? Tocmai ai trecut prin efectul halo sau cel puțin printr-o versiune a sa. Sunt bărbații mai ușor de manipulat decât femeile? Nu. Ambele sexe au puncte slabe care pot fi exploatate. O femeie te poate manipula foarte ușor prin sex-appeal. Îți poate da senzația că ești în control când de fapt nu ești. Să vă dau un exemplu. Dacă o femeie va dori să te atragă, îți va cere să o ajuți să facă cel mai banal lucru, dându-ți impresia că ești în control și va specula dorința ta de a "ajuta", iar complimentele nu se vor lăsa așteptate. Ca bărbat cum reacționezi? Cazi în plasă și te lași dus de val. De asmenea, un bărbat poate manipula ușor o femeie ridicând standardul la un nivel la care ea nu poate ajunge, iar dacă știi cum să joci rolul unui nemulțumit mai tot timpul, însă totuși oferi complimente care să o facă să își dorească mai mult, atunci o vei putea manipula constant.

Cum putem manipula o pesoana? 

1. Trebuie să știi pe cine dorești să manipulezi sau ce grup de persoane să manipulezi.
2. Exploatează instictele primare.
3. Vino cu o soluție. 
4. Motivează soluția cu argumente cât de cât bune. 
5. Finalizare. 

Spre exemplu, caută pe internet metode de copiat. Vei găsi cu sutele. Alege câteva produse relativ ieftine pe care lumea le poată cumpăra și adaugă pentru tine un comision de 50%-100%. Să zicem că o metodă de copiat costă 50-60 lei, deci prețul tău de vânzare va fi de 100-110 lei. Manipularea va începe în timpul sesiunilor, deoarece în timpul anului școlar nimănui nu-i pasă de ele. Notează-ți persoanele care au o oarecare frică de anumiți profesori/materii și vino cu o soluție pentru ca ei să treacă examenele. Soluția fiind metodele de copiat găsite pe internet, care evident costă foarte mult, însă dacă comanda este mai mare, prețul lor este doar de 100-110 lei. Demonstrează că ele sunt foarte greu de depistat, adu' argumente cât de cât bune. Poți să amplifici frica față de materia/profesorul respectiv. Spre exemplu: "Am auzit că profesorul de matematică a trecut doar 5 dintr-o clasă de 30 de elevi. Mi-au spus-o studenții care au fost aici." Nimeni nu te va contrazice, iar chiar dacă vei fi contrazis, va fi cu atât mai bine pentru tine. Vei crea confuzie ceea ce este un beneficiu tot pentru tine. Nu vor rezista presiunilor și vor accepta să cumpere produsele tale. Finalizează manipularea discret, deoarece vei dori ca studenții să te recomande și altor cunoștințe. 

Cum putem manipula o persoană la locul de muncă? 

1. Află cât de multe detalii poți despre șeful tău. 
2. Exploatează instictele primare. 
3. Vino cu soluția
4. Motivează soluția cu argumente cât de cât bune. 
5. Finalizare

Majoritatea șefilor vor ca angajații lor să muncească din greu atunci când sunt la locul de muncă, chiar și pe suplimentar dacă este nevoie. De aceea, patronii/șefii își verifică mereu subalternii. Le este frică că angajații nu prea își dau silința la locul de muncă.

Vino mereu cu o soluție. Arată că ești dedicat mereu firmei. Spre exemplu, când trece șeful prin zona ta, arată-ți implicarea. Șefii doresc ca tu să poți face mai totul, iar ei să nu fie puși la cheltuieli suplimentare. Fie că repari biroul, fie că repari niște rafturi sau calculatoare, fă-o să pară ușor pentru tine și niciodată să nu rostești cuvintele "nu știu", "nu", "nu pot". Înlocuiește-le cu "o să văd ce pot face", "am să îmi dau toată silința", ș.a.m.d. Motivează reparațiile pe care le faci atâta timp cât au legătură cu banii. "Repar biroul, deoarece s-a stricat și nu aveam nevoie acum de costuri noi de achiziție". Repetă pașii constant și cu simț de răspundere și vei căpăta admirația și respectul șefilor.

Desigur, manipularea prin insticte primare este decât o altă metodă dintre alte zeci. Categoric nu poți folosi această metodă oriunde și cu oricine. Unii pot fi manipulați prin muzică (sunete), prin limbajul non-verbal și gesturi, prin desig vestimentar, ș.a.m.d.



Tehnici de manipulare

  • Dacă dorești să fii mai "special" dintr-un anumit grup de persoane, asigură-te că ești primul sau ultimul care vorbește.
  • Dacă dorești ca cineva să te ajute, deși știi sigur că în mod normal nu ar face-o, poți folosi metoda "DITF" (Door In The Face). 
Tu: "Salut, X!"
Persoana manipulată: "Salut!"
Tu: "Auzi, mă poți rezolva cu o problemă foarte importantă? Mă mut într-o altă casă și aș avea nevoie de ajutor. Ce zici?"
*Vei putea observa din gesturi răspunsul, iar dacă știi că va căuta un răspuns plauzibil prin care să te refuze, vin-o cu motivul adevărat pentru care vrei ajutor.
Tu: "Poate cer prea multe, poți totuși să îmi duci pachetul acesta la autogară? Mama mea este acolo!" 
  • Dacă dorești să vinzi un produs, poți folosi metoda promovării prin vedete. Găsește o vedetă care are în general fani tineri, între 15-30 de ani și încearcă să îți promovezi produsele prin vedeta respectivă. Poate părea costisitor la început, însă dacă vedeta va purta un tricou anume, cu siguranță o mare parte din fani și-l vor dori.


Metodele de mai sus sunt prezentate în scop informativ, iar folosirea lor se face pe propria răspundere. Dacă aveți experiențe legate de manipulare, vă aștept comentariile în secțiunea de mai jos. 
Citeşte mai mult>>>

Un mesaj de Crăciun pentru români

2 comentarii
Un mesaj de craciun pentru romani mos craciun e roman

Deja am intrat în spiritul sărbătorilor de iarnă, iar în casele noastre ar trebui să se simtă deja dragostea și afecțiunea. Cu timpul, tradițiile noastre au început să dispară, iar în locul dragostei a apărut ura sau invidia. Am multe motive să cred că Moș Crăciun este român. 

Un mesaj de Crăciun pentru români

Acum doi ani, de Sfântul Vasile, am fost invitați de către niște prieteni de familie, iar în colectivul nostru a venit și un elvețian, prieten foarte bun cu verișorul sărbătoritului. Am intrat și noi în vorbă cu el, iar din cinci cuvinte, două erau "iubesc, România!". Era fascinat de tradițiile noastre, de legătura noastră strânsă de prietenie, de mesele noastre pline cu mâncare și de modul în care noi, românii, ne petrecem. Spunea că și-ar dori să aibă în Elveția tradiții asemănătoare, însă lumea este foarte rece, iar spiritul de Crăciun pentru ei este doar un mit. Și acum țin legătura cu el, iar când vorbește despre România, o face cu lacrimi în ochi, deoarece știe că în ciuda problemelor financiare, reușim să ținem strâns legătura de familie și de prietenie. A ajuns la concluzia că deși are o mașină foarte scumpă, iar pentru ei 200 de euro sunt doar o cheltuială în Mall, sunt de fapt foarte săraci în comparație cu noi, românii. 

un mesaj de craciun pentru romani mos craciun este roman

Moș Craciun este român

De multe ori, am impresia că Moș Crăciun este român, iar dacă tradițiile noastre ar putea fi împărtășite mult mai des în afară, poate că Europa și-ar schimba un pic percepția față de români. În ciuda traiului greu pe care îl avem, doar românii ocupă vămile din afară, încercând să ajungă la familii, în România, de Crăciun. Parcă doar noi încercăm să venim acasă cu cât mai multe daruri de Crăciun și parcă doar noi plătim zeci de lei pentru orele de convorbiri în străinătate. Am da orice pentru a ne îmbrățișa părinții și frații de Crăciun. Am da orice ca ei să fie fericiți și de aceea majoritatea muncesc pe rupte în străinătate. Dacă dorești să afli cât de mare este dragostea de țară și de părinți, întreabă un român care lucrează în străinătate care-i cel mai mare dor pe care-l are. Poți afla care-i dorul de țară doar întorcându-i mâinile care și așa sunt muncite la maximum de către străini. Poate am ajuns slugile străinilor, dar cel puțin nu le dăm satisfacția de control total, deoarece în ajunul Crăciunului, vămile sunt pline de români. Poate de aceea suntem priviți rău de către străini. Ei nu vor înțelege niciodată care-i spiritul Crăciunului în România. 

Vă doresc multă sănătate, multă fericire și alinare în suflete. Sunt mândru de voi și cu lacrimi în ochi sper ca viitorul țării să fie unul mai bun și mai prosper. Vă mulțumesc că împărtășiți spiritul Crăciunului în toată lumea și sper ca de sărbători să vă îmbrățișați familia și să petreceți alături de ei. Tot datorită vouă blogul "Gândim Rațional - Dezvoltare Personală" împlinește doi ani de zile. Vă mulțumesc că sunteți alături de mine! :D

Respect! 

Citeşte mai mult>>>

Povestea omului de la coadă

0 Comentarii
povestea omului de la coada

Puterea banului a cam pus stăpânire pe fericirea noastră. Observ acest lucru oriunde m-aș duce. De multe ori mi s-a întâmplat să ajung la casa de marcat și să constat că prețul pe care trebuie să îl plătesc depășește cu mult bugetul meu. Rușinea aceea pe care o simți atunci când trebuie să faci retur pe produsele pe care nu le poți plăti sau când lumea care stă la rând te privește cu o oarecare suferință aflând că nu îți poți permite să plătești este într-adevăr cutremurătoare. Desigur, nu tot timpul. Ca să înțelegeți ceea ce vreau să spun, vă invit să urmăriți videoclipul de mai jos. 

Povestea omului de la coadă:


Nu de mult am trecut printr-o experiență asemănătoare, însă cu un final amuzant. Lucram ca manager de restaurant, iar ospătarii și bucătarii își făcuseră necesarul pentru ziua respectivă. Am luat 50 de lei din încasări și am plecat cu un bucătar la cumpărături. După ce am făcut cumpărăturile ne-am îndreptat spre casă pentru a plăti. În fața mea era un cuplu trecut de vârsta a doua. Dânșii au pus pe bandă toate produsele, iar la final, bugetul lor era depășit cu 5 lei. Doamna a încercat să găsească 5 lei pentru a plăti coșul, însă fără noroc. Domnul ceruse retur pentru produsul rămas, iar în acel moment i-am cerut bucătarului să scoată 5 lei din încasările cu care trebuia să ne plătim coșul și să îi completeze suma. Țin minte și acum privirea doamnei când a văzut că ne-am oferit să plătim. Avea lacrimi în ochi. După ce dânsa a plecat, era rândul nostru să plătim. Ghici ce? Și noi la rândul nostru am depășit bugetul cu 5 lei, iar casierița s-a oferit să plătească pentru noi. A fost o experiența extraordinară pentru mine.

Este așa trist să vezi că un bătrân care a muncit toată viața nu are bani să facă câteva cumpărături pentru el și pentru soția lui. Ce să mai spunem de nepoți, pastile sau tratamente? Dacă ai avea ocazia să ajuți și să devii tu omul de la coadă, ai face-o? Ai ajuta? 

Citeşte mai mult>>>

Experiența mea ca manager

0 Comentarii
Experienta mea ca manager de restaurant

La baza caracterului și al experienței noastre au contribuit și vor contribui foarte mulți angajatori. Practic, atunci când îți începi activitatea profesională ești precum o bucățică de diamant care așteaptă să fie șlefuit. Experiența mea ca manager de restaurant a contribuit enorm. Nu a fost neapărat un domeniu pe care eu m-am axat, însă am întâlnit și lucrări care aveau legătură cu pasiunea mea, Dreptul. Am învățat lucruri noi care cu siguranță îmi vor folosi pe viitor și m-am gândit să le împărtășesc și cu voi. Dacă vreodată veți avea ocazia de a lucra într-un restaurant ca și manager sau gestionar, încercați să acumulați cât mai multă informație.
  • Am învățat să lucrez cu patronii
Nu pot să zic ceva rău de patronii restaurantului la care am lucrat, deoarece am avut ce învăța de la dânșii. Am învățat noțiuni de management, am învățat cum să lucrez cu oamenii și cum să îi fac să mă asculte atunci când este nevoie. Am învățat ce înseamnă să ai o funcție de conducere și ce presupune aceasta.
  • Am învățat să îmi asum responsabilitatea
Am învățat ce este responsabilitatea, de ce trebuie să mi-o asum și care-s beneficiile ei. Recent am publicat și un articol special pe aceasta temă. "Asumarea responsabilității și beneficiile ei."
  • Am învățat să fiu atent la orice detaliu
Până să ajung aici eram mult mai delăsător, iar de multe ori mă apucam de un lucru și nu-l finalizam. Experiența ca manager/gestionar m-a schimbat definitiv. În bine, de data aceasta. Ca și gestionar totul trebuie să fie perfect. O sumă tastată greșit sau o cantitate adaugată în plus sau minus poate schimba complet gestiunea. 
  • Am învățat noțiuni de business (afaceri) și psihologia negoțului. 
Am furat și un pic de meserie. Patronii fiind oameni de afaceri, mai mereu îi ascultam discutând fel și fel de negocieri. Am învățat care este psihologia negoțului și cum o pot folosi în favoarea mea. O să revin cu articol pe blog în curând despre acest subiect. 
  • Am învățat să pun preț pe ceea ce știu
De multe ori mă subevaluam, deoarece știam care-i "piața salariilor" în orașul meu, însă experiența mea ca manager m-a învățat să pun preț pe ceea ce știu și să nu cobor niciodată eticheta. 
  • Am învățat să găsesc soluții rapide și să îmi repar greșelile
Am greșit de multe ori, însă mereu am căutat soluții de a repara greșeala și să mi-o asum.

Nu ratați oportunitatea de a lucra într-un restaurant ca și manager sau gestionar. Cu siguranță veți acumula informații care vă pot ajuta în cariera dumneavoastră profesională. Le mulțumesc pe această cale patronilor restaurantului Marco Polo Drobeta pentru oportunitate și pentru că au avut răbdarea să slefuiască o bucățică de diamant. :D
Citeşte mai mult>>>

Asumarea responsabilităţii şi beneficiile ei

0 Comentarii
asumarea responsabilitatii

Asumarea responsabilităţii în orice situație, fie ea cât de dificilă, îți poate aduce beneficii foarte mari pe viitor, atât în viața ta personală, cât și în cea profesională. Dacă cineva mi-ar cere un sfat pentru a-și menține locul de muncă, i-aș spune să-și asume răspunderea de fiecare dată. De ce ar trebui să ne asumăm răspunderea? De ce nu toți ne-o asumăm? Asumarea responsabilităţii într-o situație dificilă pune în mișcare valori morale esențiale în drumul tău spre un succes profesional.

Asumarea responsabilităţii şi beneficiile ei
În primul rând, implică sinceritatea, iar patronii doresc ca tu să fii sincer față de ei. De multe ori nu contează greșeala pe care o faci, ci sinceritatea ta față de conducere. Este omeneşte să greşeşti. Cine nu muncește, nu greșește, iar acest lucru este știut foarte bine de către patroni/conducere. În al doilea rând, implică maturitatea, iar orice companie îşi doreşte angajați maturi cu care să poată vorbi orice și oricând. În al treilea rând, asumarea responsabilităţii denotă inteligența angajatului. Este normal ca la început de drum să nu cunoști avantajele greșelilor comise și să arunci vina dintr-o parte în alta, însă dacă ți-ai depistat greșeala vei știi pe viitor ce să nu faci ca să o mai repeți, iar din greşeli să poţi acumula experiență.

Foarte multe persoane evită asumarea responsabilităţii, deoarece le este frică de eventualele consecințe. Este mult mai ușor să arunci vina dintr-o parte în alta, iar eventual greşeala ta să se disperseze. Imaginează-ți un punct de finish la care poți ajunge doar prin două trasee. Fie alegi drumul cel scurt, unde la un moment dat ai de sărit o prăpastie, fie alegi drumul cel lung fără obstacole. Tu ce drum ai alege? De multe ori, persoanele care nu au simţul răspunderii nu au o carieră profesională de succes (respectată).

Fii responsabil. Îți va prinde bine pe viitor.

Respect! 
Citeşte mai mult>>>