Despre autor:

Mă numesc Vasilan Pavel Mihai, am 22 de ani şi locuiesc în Drobeta Turnu Severin. Domeniile mele de activitate se învârt în jurul blogului. Psihologie, IT, Marketing şi Antreprenoriat.

author
Se afișează postările cu eticheta viata sexuala. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta viata sexuala. Afișați toate postările

Despre viaţa sexuală şi importanţa acesteia

0 Comentarii
Cat de importanta este viata sexuala sexul intr-o relatie

Etapele unei relații sunt destul de simple. Prima etapă este atracția fizică. Suntem atrași de tot ce este frumos, iar dacă persoana cu care dorim să avem o relație ne atrage din acest punct de vedere, atunci prima etapă este completă. Urmează etapa a doua, și anume atracția spirituală/sufletească, sau bine zis, "interiorul". Aici includem calitatea gândirii, maturitatea, bunătatea, temperamentul, hobby-urile și lucrurile în comun, ș.a.m.d. A treia etapă este viața sexuală. Aici includem cerințele sexuale ale partenerului. Diferă totul de la persoană la persoană. Unii doresc o relație bazată pe o viață sexuală activă, iar alții nu. Aici intervine declinul unei relații, iar în viziunea mea, o relație normală nu poate avea loc decât dacă toate cele trei cerințe sunt îndeplinite. Dacă partenerul nu ne satisface poftele sexuale sau dacă compatibilitatea sexuală nu există, atunci relația va suferi un declin foarte mare. Va interveni monotonia, iar certurile își vor face apariția.

Deci, viața sexuală este importantă? Da. Este o etapă obligatorie într-o relație, la fel ca și toate celelalte. Desigur, acestea sunt etapele unei relații normale. Nu discutăm despre relațiile bazate doar pe sex sau care au la mijloc o condiție specială. Toate cele trei etape sunt esenţiale atunci când dorim să combatem stresul sau oboseala, deoarece unii ne descărcăm emoţiile prin comunicare, iar alţii prin sex. Conform unui studiu realizat în anul 2012 în România, aproximativ 77% dintre bărbaţi respectiv 66% dintre femei, consideră că o relaţie de lungă durată are la bază şi o viaţă sexuală activă. 

Atâta timp cât eşti compatibil cu partenerul tău de viaţă din toate punctele de vedere, întrebarea "Cât de important este sexul într-o relaţie?" nu îşi mai are rostul, zic eu. Discută cu partenerul tău acest lucru şi află părerea lui. Încercaţi să păstraţi un echilibru în relaţia pe care o aveţi, iar dacă sunt semne ale incompatibilităţii, încercaţi să le rezolvaţi prin comunicare, ori relaţia va suferi un declin major.
Citeşte mai mult>>>

Căsnicia vs Divorţul: Relaţia ta este indestructibilă?

0 Comentarii
Relatia ta este indestructibila? Secretul unei relatii fericite Viata Sexuala Incompatibilitatea

Căsnicia poate fi cea mai frumoasă perioadă din viaţa ta, însă nu tot timpul se poate încheia cu un "happy end". Statistic vorbind, divorţurile au început să ia amploare, iar rata căsniciilor scade anual. Spre exemplu, în Statele Unite ale Americii, rata anuală a căsătoriilor este de aproximativ două milioane, iar rata divorţurilor este în plină creştere, anual divorţând peste 660.000 de cupluri. Am început să îmi pun o serie de întrebări şi aş dori să analizăm împreună care sunt factorii care contribuie la destrămarea unei căsnicii. Filosofia mea pentru o relatie fericită este foarte simplă şi se axează pe principiile de bază a unei căsnicii. 

Tind să cred că cei mai importanţi factori care contribuie la destrămarea unei căsnicii sunt:
  1. Incompatibilitatea
  2. Viaţă sexuală inexistentă
Incompatibilitatea:

Fie că ai făcut pasul cel mare mult prea devreme, iar mai apoi ai aflat cu adevărat care este personalitatea partenerului tău, fie că ai greşit persoana cu care să îţi începi o familie, incompatibilitatea rămâne în opinia mea, factorul principal care contribuie la destrămarea unei căsnicii sau relaţii. De aceea, este foarte important să cunoaştem partenerul îndeajuns, astfel încât atunci când dorim să facem pasul spre o căsnicie, să ştim cu adevărat cu cine o vom începe. De-a lungul relaţiei încearcă să îţi supui partenerul la fel şi fel de teste. Pune-l în faţa unor întâmplări mai ciudate, astfel încât să ştii dacă el sau ea este fix ceea ce cauţi tu. 

Semne ale incompatibilităţii:
  • Amândoi sunteţi două pietre tari
Într-o relaţie/căsnicie este foarte important să mai faci din când în când anumite compromisuri şi să mai laşi de la tine în anumite situaţii. Dacă niciunul dintre voi nu este dispus să lase de la el, atunci relaţia voastră începe cu stângul. 
  • Certurile 
Atâta timp cât certurile nu au un sfârşit printr-o împăcare dulce, ele pot fi un semn al incompatibilităţii. 
  • Nu există comunicare
Într-o relaţie sau căsnicie trebuie să existe în permanenţă comunicare liberă. Atâta timp cât eşti înţeles şi înţelegi la rândul tău, relaţia merge pe drumul cel bun, însă dacă comunicarea nu prea există, iar atunci când există, nu are ca principal subiect căsnicia sau respectul, atunci este clar un semn al incompatibilităţii. 

Viaţă sexuală inexistentă:

Consider că diferenţa de vârstă nu contează atâta timp cât cei doi parteneri îndeplinesc cerinţele unei căsnicii bazate pe dragoste şi respect. Poate exista o viaţa sexuală activă şi între cuplurile în care există o diferenţă mai mare de vârstă. L. Terman, E. Burgess şi L. Cottrell au ajuns la aceeaşi concluzie după ce au elaborat trei studii independente pe acest subiect. O viaţă sexuală echilibrată îţi permite să cunoşti mult mai bine partenerul de viaţă. Desigur, depinde de tine când doreşti să îţi începi viaţa sexuală cu partenerul respectiv. Nu uita să îţi începi viaţa sexuală când eşti sigur(a) de alegerea făcută. 


Citeşte mai mult>>>